Soarta filmului „Furios și iute 7” a fost decisă. Regizorul peliculei a făcut anunțul

Soarta filmului Furios și iute 7 a fost decisă. Regizorul peliculei a făcut anunțul
Publicat: 09/12/2013, 11:55
Actualizat: 31/01/2019, 23:47

Filmările la lungmetrajul „Furios și iute 7”, care au fost întrerupte în urma decesului actorului Paul Walker, vor fi reluate, iar pelicula va fi terminată, a anunțat, vineri, regizorul James Wan, informează dailymail.co.uk.

James Wan, care a început filmările la „Furios și iute 7” în luna septembrie, a declarat pentru site-ul tmz.com că va continua acest proiect, deși întreaga echipă este „extrem de tristă și afectată” de moartea lui Paul Walker, interpretul personajului Brian O’Conner în cinci din cele șase filme ale francizei.

James Wan, un cineast malaezian stabilit în Australia, este cunoscut pentru regia primelor două filme din franciza horror „Saw: Puzzle mortal” (2003 și 2004). Recent, acesta a acceptat să regizeze „Furios și iute 7” în locul lui Justin Lin.

Filmul era programat să fie lansat pe 11 iulie 2014, dar după decesul lui Paul Walker pe 30 noiembrie, studiorile Universal au notificat întreaga echipă că filmările vor fi întrerupte pentru o perioadă nedeterminată.

„Deocamdată este responsabilitatea noastră să întrerupem producția filmului «Furios și iute 7» pentru o vreme, astfel încât să putem evalua toate opțiunile disponibile ale continuării francizei”, au declarat, miercuri, reprezentanții studioului Universal Pictures într-un comunicat.

Producătorii filmaseră deja 55 de zile pentru pelicula „Furios și iute 7” și mai aveau nevoie de încă 25 de zile de filmare. Cele mai multe dintre zilele rămase de filmat necesitau prezența actorului Paul Walker, interpretul personajului Brian O’Conner, un fost agent FBI, care adora mașinile de curse.

Nu se știe încă ce abordare va avea James Wan în legătură cu terminarea filmului, dar potrivit unor surse acesta ar putea rescrie scenele finale, fără Paul Walker, sau chiar ar putea relua filmările de la capăt, folosind un alt actor principal.

Franciza „Furios și iute”, care a avut până acum încasări de peste 2 miliarde de dolari, este una dintre cele două francize importante, alături de seria „Sunt un mic ticălos/ Despicable Me”, care a contribuit la redresarea studiourilor Universal Pictures în ultimii ani.

Actorul american Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, cunoscut pentru rolurile sale din franciza „Furios și iute/ The Fast and The Furious”, a murit, pe 30 noiembrie, într-un accident de automobil, în Santa Clarita, California.

Paul Walker și-a început cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame. În 1986, el a debutat într-un rol în filmul „Monster in the Closet”.

Au urmat numeroase roluri în seriale TV, precum „Highway to Heaven”, „Throb” și „Tânăr și neliniștit”. Începând din 1998, acesta a primit tot mai multe roluri în filme precum „Varsity Blues” (1999), „The Skulls” (2000), „Timeline” (2003), „Flags of Our Fathers” (2006).

Actorul a devenit celebru jucând în franciza „Furios și iute/ The Fast and The Furious”. Pe 13 decembrie 2013, va fi lansat, în Statele Unite ale Americii, lungmetrajul „Hours”, în care Paul Walker are un rol important. El a mai jucat în drama polițistă „Brick Mansions”, aflat în postproducție și care va fi lansat în 2014.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?